Conform noilor norme de aplicare a CICC, aprobate în ședința de Guvern din data de 22 iunie 2016 prin Hotărârea nr 449/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr 473/24.06.2016, limita minimă a indemnizației crește la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată (1.250 de lei), respectiv 1.063 de lei, față de 600 de lei, cât este în prezent.
Limita maximă a indemnizației este modificată, aceasta urmând să fie calculată la 85% din veniturile nete realizate. De asemenea, suma suplimentară pentru gemeni/multipleți sau situații de suprapunere crește la 85 % din salariul minim brut pe țară garantat în plată. Stimulentul de inserție se stabilește la 50% din indemnizația minimă.
Potrivit Ministerului Muncii, persoanele care în ultimii doi ani anterior datei nașterii copilului, adopției, încredințării în vederea adopției, plasamentului sau tutelei, au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară.
Părinții care depun pentru prima dată cerere pot opta pentru concediu și plata indemnizației de creștere pentru o perioadă de doi ani. Dacă doresc reluarea activității, aceștia pot depune cerere numai până la împlinirea de către copil a vârstei de un an și zece luni pentru acordarea stimulentului de inserție până când copilul împlinește trei ani.
Părinții care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani nu trebuie să depună cerere pentru a prelungi sau relua concediul. Pentru aceste persoane, cuantumul indemnizației lunare aferente se realizează din oficiu, pe baza documentelor care au stat la baza acordării dreptului.
Totodată, prelungirea perioadei de acordare a stimulentului până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu handicap se face din oficiu.